Sistemul de iluminat public din orașul Galați va fi alimentat de un parc fotovoltaic, construit peste o fostă groapă de gunoi.
Primăria municipiului Galați anunță că a fost semnat contractul cu finanțare europeană de peste 25 de milioane de lei pentru amenajarea unui parc fotovoltaic în zona Tirighina. Acesta va avea o capacitate de producție de energie preconizată de 5.630 MWh/an, asigurând astfel mai bine de jumătate din necesarul de energie pentru iluminatul public. Parcul va fi amenajat pe locul fostei gropi de gunoi a orașului.
„Suntem unul dintre orașele cele mai prietenoase cu mediul, dovadă faptul că suntem în top în privința calității aerului. Continuăm pe aceeași linie și mă bucur că am reușit să atragem fonduri europene pentru proiectul de amenajare a parcului fotovoltaic de la Tirighina, lucru care va însemna asigurarea unei cantități importante de energie pentru oraș și reducerea emisiilor poluante”, a declarat Ionuț Pucheanu,…































Lasă un comentariu