Ciucă inaugurează un bulevard. „Asta înseamnă să vezi lucrurile în viitor”


Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal (PNL), a fost prezent  la inaugurarea celui mai recent bulevard din Capitală, drumul Valea Largă, din sectorul 6. Evenimentul s-a desfășurat în prezența primarului sectorului 6, Ciprian Ciucu. 

„Vorbim despre un bulevard modern, cu două benzi pe sens, cu piste de biciclete la standarde de doi metri şi cu trotuare largi. Lungimea este de 1,5 kilometri, aproximativ cât unu sau două tronsoane, chiar, din Prelungirea Ghencea.

Va degreva foarte mult cartierul Drumul Taberei şi Valea Oltului, care este paralelă cu acest drum, astfel se va putea ajunge mult mai uşor dinspre autostrada A 1 Piteşti-Bucureşti către zona de sud a oraşului, folosind inclusiv acest bulevard”, a precizat primarul sectorului 6.

„La preluarea celui de-al doilea mandat am spus că Ciprian Ciucu este unul dintre cei mai confirmați primari ai Partidului Național Liberal. A fost ales cu 73% dintre votanți și chestiunea…

Citeste mai mult