Doi tineri au rămas fără permis după ce au condus, pe rând, aceeaşi maşină, în Baia Mare / Unul dintre ei accelera motorul şi era agresiv în trafic, iar al doilea a circulat cu viteza de 116 km/h pe un drum unde limita de viteză este de 50km/h

Doi tineri au rămas fără permis într-un interval de câteva ore după ce au condus aceeaşi maşină în Baia Mare, iar poliţiştii au stabilit că unul dintre ei circula agresiv şi accelera motorul în mod repetat, iar cel de-al doilea a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce avea o viteză de 116 km/h pe un drum unde viteza este de 50km/h.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au anunţat că, sâmbătă seară, în jurul orei 22.50, poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism condus agresiv pe strada Vasile Alecsandri din Baia Mare. 

”La volan a fost identificat un tânăr de 19 ani, care a fost sancţionat pentru conducerea unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjenit persoanele aflate în zona drumului public. De asemenea, acestuia i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 30 de zile”, au transmis poliţiştii.

Ei au adăugat că după aproximativ o oră şi jumătate,…

Citeste mai mult