Referendumul lui Nicuşor Dan a intrat în linie dreaptă


Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, salută promulgarea legii care permite organizarea referendumului local din 24 noiembrie în aceleaşi secţii de vot cu alegerile prezidenţiale.

De asemenea, referendumul va putea fi organizat de către aceleaşi autorităţi publice şi de către aceleaşi organisme electorale constituite deja pentru scrutinul prezidenţial, scrie edilul general, marţi, pe Facebook.

„Asta înseamnă timp mai puţin petrecut în secţia de vot de către bucureşteni cât şi costuri mai mici de organizare. Mulţumesc parlamentarilor care au iniţiat proiectul, celor care l-au votat şi preşedintelui României pentru promptitudine. Pe 24 noiembrie este important să spunem ‘DA’ în număr cât mai mare pentru a avea un oraş organizat şi dezvoltat unitar”, adaugă Nicuşor Dan.

Legea potrivit căreia alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendum şi la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare a fost…

Citeste mai mult