Un presupus activist extremist pentru drepturile animalelor, căutat în SUA pentru atentate cu bombă în zona San Francisco, a fost arestat în Marea Britanie după mai bine de 20 de ani.
Daniel Andreas San Diego, o persoană de pe lista FBI cu cei mai căutați fugari, a fost arestat într-o zonă rurală din Conwy, nordul Țării Galilor, a declarat Agenția Națională de Criminalitate din Marea Britanie, scrie Associated Press.
El a fost reținut după ce a apărut în fața magistraților de la Tribunalul Westminster și urmează să fie extrădat.
Potrivit FBI, San Diego are legături cu „grupuri extremiste pentru drepturile animalelor” și exista o recompensă de 250.000 de dolari pentru informații care ar fi dus direct la arestarea sa.
În 2009, San Diego a devenit primul american adăugat pe lista FBI cu cei mai căutați teroriști.































Lasă un comentariu