Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de autostradă, până la sfârşitului anului 2028, se numără printre obiectivele Ministerului Transportului şi Infrastructurii (MTI) incluse în programul de guvernare propus de coaliţia PSD-PNL-UDMR-grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
De asemenea, MTI intenţionează să finalizeze integral, în România, legătura rutieră rapidă dintre Marea Neagră şi Europa Centrală, tot până la finalul anului 2028.
Potrivit documentului, vor mai fi finalizate loturile lipsă de pe autostrăzile A0, A1, A3, A7 şi A8, care asigură conexiunea continuă între marii poli de creştere economică, iar în următorii patru ani şi autostrada A0 plus drumurile radiale.
„Vom rezolva cu prioritate cele 267 de puncte negre de pe reţeaua rutieră unde se întâmplă frecvent accidente mortale folosind inclusiv proiectele pe fonduri europene; dezvoltarea,…































Lasă un comentariu