Vineri, 25 aprilie, a avut loc, la Salonic, în Grecia, cea de-a treia ediție a Make Europe Great Again (MEGA), un eveniment care a reunit lideri din Europa și restul lumii, cu toții uniți sub același scop: apărarea suveranității naționale, conservarea valorilor creștine și promovarea unui continent puternic și unit, informează AUR. În cadrul acestui eveniment, George Simion, liderul AUR, vicepreședinte al ECR, a subliniat importanța unității în fața provocărilor globale și a atacurilor asupra democrației și identității naționale.
„Vă mulțumesc tuturor! După cum știți, avem o lovitură de stat în curs în România. Am spus asta săptămâna trecută la Washington, iar adversarii noștri politici au spus că am atacat România și că am jignit poporul român. În opinia mea, am spus adevărul și nimic altceva decât adevărul. Din acest punct de vedere, anularea alegerilor într-o țară a Uniunii Europene, într-o țară civilizată, nu…































Lasă un comentariu