Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF), o organizaţia umanitară nouă susţinută de către Statele Unite şi Israel, a anunţat marţi că l-a numit la conducerea sa pe pastorul evanghelist republican de dreapta Johnnie Moore, în vârstă de 41 de ani – care i-a fost consilier în probleme religioase lui Donald Trump -, după ce zeci de persoane au fost ucise în ultimele zile în apropierea unor centre de distribuirea ajutorului ale organizaţiei în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Această nominalizare ”subliniază hotărârea GHF de a uni excelenţa operaţională şi leadershipul experimentat, axat pe serviciu”, a anunţat într-un comunicat directorul interimar al organizaţiei, John Acree.
”GHF estimează că servirea poporului din (Fâşia) Gaza cu demnitate şi compasiune trebuie să fie prioritatea numărul unu”, declară, la rândul său, pastorul Moore.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Sunt onorat să-mi pun…































Lasă un comentariu