Premierul francez Francois Bayrou a supravieţuit marţi celei de-a opta moţiuni de cenzură în Adunarea Naţională. Şefa extremei drepte franceze Marine Le Pen a decis să-l lase pe premierul să supravieţuiască de data aceasta, dar zilele lui ar putea fi numărate, relatează Reuters.
Bayrou a supravieţuit marţi celei de-a opta moţiuni de cenzură, după ce armistiţiul încheiat cu socialiştii s-a prăbuşit din cauza refuzului său de a da înapoi cu reforma pensiilor. Rassemblement National (Reuniunea Naţională, RN), partidul lui Le Pen, avea astfel ocazia să dărâme guvernul, dar a refuzat să se alăture revoltei. Împreună, RN şi deputaţii de stânga aveau numărul necesar pentru a vota moţiunea de cenzură propusă de socialişti.
Moţiunea de cenzură a întrunit 189 de voturi, cu mult sub cele 289 necesare pentru demiterea guvernului Bayrou.
Totuşi, deşi parlamentarii RN, cel mai mare bloc din parlament, i-au permis lui Bayrou să…































Lasă un comentariu