Mărcile chineze de vehicule electrice Neta şi Zeekr au fost implicate într-o schemă de manipulare a datelor de vânzări, potrivit documentelor obţinute de Reuters şi interviurilor cu dealeri şi cumpărători. Cele două companii ar fi încheiat poliţe de asigurare pe numele unor vehicule noi înainte de a le vinde, pentru a putea înregistra artificial livrări şi a atinge obiective comerciale lunare sau trimestriale, relatează Reuters.
Neta, deţinută de grupul aflat în insolvenţă Zhejiang Hozon New Energy, ar fi raportat astfel vânzări anticipate pentru cel puţin 64.719 de maşini între ianuarie 2023 şi martie 2024, ceea ce ar reprezenta mai bine de jumătate din totalul de 117.000 de unităţi raportate în acea perioadă.
Zeekr, marcă premium a grupului Geely, ar fi folosit o metodă similară în oraşul Xiamen, în colaborare cu dealerul său principal, Xiamen C&D Automobile, companie de stat. Datele arată că, în decembrie 2024, Zeekr a raportat…































Lasă un comentariu