Deputatul PSD Adrian Câciu a declarat, luni, că PSD propune un amendament la pachetul fiscal care va fi asumat în Parlament, privind introducerea plăţii CASS şi pentru migranţi, în special ucrainenii care muncesc în România, el adăugând că sunt în jur de 70.000 de persoane în această situaţie.
Adrian Câciu a anunţat la Parlament că un amendament propus de PSD prevede introducerea plăţii CASS şi pentru migranţi, în special ucraineni. ”Este o abordare, din punctul meu de vedere, echitabilă şi corectă. Adică, introducem CASS sau lărgim baza de impozitare pe toţi românii, care până acum erau scutiţi – şi pe mame, şi la pensii, şi în zona de veterani de război, iar acolo avem un amendament să scoatem şi la mame, şi la veterani de război acest CASS – dar, ce să vezi, migranţii sau ucrainienii, ca să le zicem, că ei sunt cei mai vizibili, că avem acest conflict la graniţă, erau scutiţi. Mi se pare fair faţă de poporul român să…































Lasă un comentariu