Negociatorii ucraineni, americani și ruși, prima dată la aceeași masă de la începutul războiului. Putin ar încerca o manevră

Potrivit unui comunicat de presă, EAU speră ca aceste discuții să „contribui la pași concreți către încheierea unei crize care persistă de aproape patru ani și care a provocat suferințe umanitare imense”.

Prima întâlnire trilaterală, un pas înainte

Această primă întâlnire trilaterală pare să fi luat prin surprindere scena diplomatică. Ideea a fost evocată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Davos, transformându rapid o posibilitate într-o realitate cu care și președintele american Donald Trump cochetase la finalul anului trecut.

După cum transmite CNN, nu este clar dacă acest demers a surprins Kremlinul și l-a determinat să participe pentru a nu respinge public un proces susținut de SUA.

Zelenski se arată destul de optimist

Zelenski a declarat că cele trei părți se întâlnesc pentru prima dată la „nivelul negociatorilor”, subliniind că acest format reprezintă un pas înainte și creează un precedent mai eficient pentru…

Citeste mai mult