Planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană urmează să se încheie la finalul anului 2026 și prevede un buget alocat pentru achiziționarea de noi aeronave, a mai spu Oana Gheorghiu. „Dacă mă întrebaţi pe mine dacă trebuie sau nu să existe… Cred că există o emoţie la nivelul societăţii pentru această companie. Asta e percepţia mea. Deci, într-o formă sau alta, compania asta trebuie să existe”, a completat vicepremierul.
Totodată, Oana Gheorghiu a declarat că nu se poate pronunța în ceea ce privește o soluție potrivită pentru Tarom.
„Dar ce aş vrea să spun este că mi-aş dori foarte mult să ieşim din paradigma asta, «nu ne vindem ţara» sau «nu facem parteneriate public-private, că vine cineva şi ne ia ceva». Cred că interesul statului român este să aducă plus valoare pentru societate, să aducă bani pentru societate nu să-i piardă. Iar felul în care a gestionat până acum lucrurile ne arată că nu a făcut-o bine….































Lasă un comentariu