Șeful statului afirmă că, pentru români, SUA nu au fost o putere îndepărtată, ci un aliat în apărarea păcii, securității și libertății. El susține că relația dintre cele două țări trebui dusă ma departe și întărită.
„De aceea, parteneriatul dintre ţările noastre merită mai mult decât recunoştinţă. El trebuie consolidat, apărat şi proiectat cu şi mai multă ambiţie în viitor, deoarece se sprijină pe o fundaţie solidă de respect reciproc, admiraţie şi obiective comune, la fel de relevante astăzi ca şi în trecut”, a scris Nicuşor Dan, potrivit News.ro.
Referiri la rezistenţa anticomunistă din România
În articol, președintele amintește perioada de după Al Doilea Război Mondial, când în România a existat una dintre cele mai lungi mișcări de rezistență armată anticomunistă din spatele Cortinei de Fier.
Nicușor Dan vorbește despre luptătorii din Munți Carpați, care au continuat rezistența până la începutul…































Lasă un comentariu