Ce avem în fața noastră


Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că bucăţile de dronă descoperite pe teritoriul României fac parte din categoria incidentelor, nu a atacurilor deliberate.

El a declarat, la Chişinău, că există probabilitatea ca astfel de situaţii să mai apară, însă a subliniat că nu există informaţii potrivit căror Rusia ar ataca deliberat teritoriul aliat, iar NATO ia măsuri în continuare de întărire a protecţiei teritoriului aliat, inclusiv cel al României, transmite Agerpres.

”Mesajul meu este acelaşi, şi de la Chişinău, şi de la Bucureşti, şi de la Bruxelles, şi de la Washington: aveţi încredere că NATO ne facem datoria şi, dacă mai pot apărea astfel de situaţii, ele sunt incidente, nu accidente. Nu vedem niciun fel de intenţii din partea Rusiei să declanşeze ceva împotriva NATO, iar descurajarea pe care noi o arătăm prin această forţă colectivă este cea mai bună apărare. Nu avem în faţa noastră un atac…

Citeste mai mult