CCR dă dreptate USR și Forța Dreptei

Curtea Constituţională a admis sesizarea USR şi Forţa Dreptei și a declarat neconstituțională legea care ar permite, potrivit semnatarilor obiecţiei, ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice. În foarte multe spitale medicii cei mai experimentați ocupă funcții de conducere, dar de acum aceștia nu vor mai putea ocupa aceste funcții, după vârsta de 70 de ani.”În ședința din data de 2 noiembrie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și de deputați neafiliați și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.150/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății…

Citeste mai mult