Nu apucă săptămâna să se termine, că liberalii se adunară în păr ca să îl vadă și să îl audă pe șeful lor ăl’ mare cum ”își asumă” rolul, statutul, intenția, dorința, rugămintea, lăcrămația în fața sorții și a electoratului, cum că ar vrea să fie numit de partid candidat la funcția de președinte al României.
Asta e după logica potrivit căreia cea mai înaltă funcție în stat trebuie să fie a liberalilor pe veci, pesediștilor rămânându-le guvernul, adică banii și gândind că dacă la Cotroceni avem un dulap, trebuie să avem în următorii ani și un tam’majur. Ei, nu chiar ”tam”, că fuse ditai generalul, dar sună mișto, nu-i așa? Ca în montajele literar-muzicale de pe vremuri:
”Un Tam’Majur la Cotroceni
Peste transilvăneni, munteni și moldoveni”
Asta, pentru mintea mea proastă, e ca un fel de consfințire a statutului de perene slugi post-decembriste al liberalilor, în fața a ce am putea numi…