Liderul AUR, George Simion, s-a întâlnit în această săptămână la Bruxelles cu Beata Szydło, europarlamentar polonez şi prim-ministru al Poloniei în perioada 2015 – 2017, în prezent vicepreşedinte al grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de AUR, la finalul întâlnirii, George Simion a atras atenţia că este necesară la nivel european o voce puternică împotriva „schimbării nedemocratice” a tratatelor Uniunii Europene de către „un corp de birocraţi nealeşi de nimeni”.
„Ne confruntăm la Bruxelles şi în instituţiile europene, nu de azi, nu de ieri, cu o birocraţie nealeasă care ar vrea să anuleze suveranitatea constituţiilor naţionale, care a început, pe modelul comisarilor sovietici, să dicteze şi să impună pentru ţările noastre noi reguli. Cum vor să o facă? Prin schimbarea nedemocratică a tratatelor Uniunii Europene. Avem nevoie de…































Lasă un comentariu