Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dâmboviţa, Marius Lixandru, prezintă câteva dintre cele mai amuzante şi inedite meserii cuprinse în nomenclator, între care cele de aburitor de plută, defectolog, discotecar, aglomeratorist.
”La final de an, convinşi fiind că mai degrabă avem nevoie să ne descreţim frunţile, decât să citim comunicate de bilanţ, ne-am gândit să vă facem o scurtă trecere în revistă a celor mai amuzante, inedite chiar meserii, prezente în nomenclatorul din ţara noastră. Subliniem de la bun început că, mai ales ca instituţie de control, dar şi uman, nu putem decât să-i respectăm pe toţi angajaţii care desfăşoară activitate în baza unor contracte legale de muncă şi că-i încurajăm să-şi poarte cu mândrie statutul… începând cu aburitorii de plută şi încheind cu discotecarii”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de ITM Dâmboviţa şi semnat de inspectorul-şef Marius Lixandru.
…































Lasă un comentariu