Coaliția de guvernare are de depanat una dintre cele mai riscante legislații: Legea pensiilor militare, aprobată săptămâna aceasta de Parlament și aflată în drum spre promulgare, înseamnă o revenire asupra legislației pensiilor speciale, ceea ce încalcă principiul ireversibilității reformelor deja aprobate de Comisia Europeană.
Asta înseamnă nu risc de pierdere a banilor, ci pierdere sigură a banilor în cazul că Legea intră în vigoare.
Proiectul creșterii pensiilor militare în ritmul soldelor și salariilor ale soldaților și ofițerilor activi se află în drum spre biroul președintelui Klaus Iohannis: doar președintele sau Curtea Constituțională mai pot opri aplicarea ei.
Surse politice au declarat pentru Curs de Guvernare că mecanismul prin care a fost produsă această lege e un truc politic electoral:
Guvernul și-a trimis la Parlament punctul de vedere, în care a scris negru pe alb că legea încalcă principiul ireversibilității: însă nu…































Lasă un comentariu