Angajaţii din administrația publică centrală, care au dat în judecată statul, au câștigat în instanță 8,06 miliarde de lei doar în 2023, o sumă de patru ori mai mare față de 2022.
Datele apar în raportul anual al Consiliului Fiscal pentru 2023 şi sunt prezentate de Economedia.
În total, în perioada 2015-2023, suma pe care statul trebuie să o plătească bugetarilor, stabilită prin titluri executorii, este de 22 de miliarde de lei.
Un caz unde angajaţii au învins la tribunal este Transelectrica, operatorul rețelei naționale de transport a energiei electrice, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Compania de stat a fost obligată să plătească peste 30 de milioane de lei (salarii, bonusuri și penalități) unor foști șefi concediați ilegal și nu a făcut tot ce putea pentru a câștiga aceste procese, arată un raport al Curții de Conturi.
Lasă un comentariu