Cât de pregătite sunt unitățile de învățământ să înceapă școala? O să avem transparență…


Ministrul educației, Ligia Deca, spune că a cerut tuturor autorităților locale să facă investițiile necesare pentru ca toate școlile să aibă  condiții sanitare adecvate. Unitățile de învățământ mai au puțin timp la dispoziție pentru lucrările evocate de ministru. Clopoțelul sună acum, în septembrie, iar nevoile nu mult mai multe decât cele enunțate. Ministrul a detaliat.

”Școlile sunt, zic eu, din ce în ce mai pregătite, în sensul în care se semnează contractele pentru dotări. Acest an școlar va vedea săli de clasă renovate și cu mobilier nou, laboratoare de științe dotate, ateliere de practică dotate și laboratoare de informatică și laboratoare de tip Smart Lab”, a explicat oficialul.

”Avem o serie de școli aflate în procese de reabilitare, iar în ceea ce privește unitățile de învățământ cu grupuri sanitare în afara clădirilor, acolo de la 1.002, câte erau acum doi-trei ani, am ajuns la sub 200. O să avem…

Citeste mai mult