Transportatorii şi reprezentanţii ministerului de resort au convenit marţi implementarea mai multor măsuri care vizează atât reducerea timpilor de aşteptare la frontiere cât şi îmbunătăţirea cadrului normativ în vederea eliminării „pirateriei” în transporturi, relatează Agerpres.
„Acord o foarte mare atenţie solicitărilor industriei şi sunt sigur că pentru orice problemă există şi o soluţie. Sunt probleme care pot fi rezolvate de către Ministerul Transporturilor şi de companiile din subordine, dar şi subiecte care necesită un răspuns din partea altor autorităţi ale statului”, a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-un comunicat.
În urma discuţiilor de la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), pentru reducerea timpilor de aşteptare la frontierele UE şi non UE s-au stabilit două măsuri, respectiv separarea fluxurilor UE şi nonUE, unde este posibil, şi preselecţia camioanelor (se vor…































Lasă un comentariu