CHINA este în căutarea relansării economice /Beijingul sprijină sectoare specifice, dar ignoră nevoile cetățenilor

Administrația de la Beijing, afectată de încetinirea activităților economice, a intensificat, în ultimele luni, programele de susținere a diverselor sectoare industriale, dar pare a fi reticentă în abordarea problemelor cetățenilor, care preferă să facă economii, cu impact semnificativ asupra consumului, notează cotidianul Le Monde.

”De data aceasta, măsurile vor avea anvergura necesară”, a declarat acum câteva zile Liao Min, adjunctul ministrului chinez al Finanțelor, cu ocazia reuniunilor Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional.

În ultimele săptămâni, Beijingul a anunțat că pregătește un plan amplu pentru relansarea economică. Programul ar putea fi aprobat de Adunarea Populară Națională din China în perioada 4-8 noiembrie.

”Amploarea planului de redresare este una dintre necunoscute. O altă incertitudine se referă la sectoarele care vor beneficia de sprijin economic. Aplicarea măsurilor va necesita o orientare politică…

Citeste mai mult