Controale „agresive” la toate stațiile de carburant din Capitală


Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, anunţă că a fost convocată o şedinţă a Colegiului Prefectural pentru luni şi că vor fi demarate controale la toate staţiile de carburanţi şi GPL.

„Am convocat Colegiul Prefectural al Municipiului Bucureşti şi din dispoziţia primului ministru vom demara controale la absolut toate staţiile. Se va verifica întreaga documentaţie existentă la nivelul fiecărui obiectiv. Unde există cele mai mici sincope în documentaţia de avizare, aceste staţii vor fi închise. Dacă există obiective neconforme, va exista toleranţă zero pentru orice abatere de la legislaţia în vigoare”, a spus prefectul, pentru B1Tv.

El a precizat că Planul de risc al Municipiului Bucureşti cuprinde 380 de staţii GPL şi benzinării clasice. Prefectul a menţionat că o parte dintre aceste benzinării se află chiar în zone centrale ale Capitalei, lucru permis de legislaţie.

„Ce putem noi face în acest moment? Aş vedea…

Citeste mai mult