Cum îi poate convinge Luca Niculescu pe politicieni să ajungă la un acord pentru Guvern

„Am capacitatea de a asculta, am capacitate de dialog, am gestionat, în ultimii patru ani, poate cel mai complex dosar pentru România, care înseamnă aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care este clubul ţărilor dezvoltate. (…) Acest proces de aderare a însemnat discuţii cu toate instituţiile din România, discuţii cu toate partidele din România pentru a obţine sprijinul lor, pentru că fără acest sprijin nu am fi acolo unde suntem”, a declarat premierul desemnat, Luca Niculescu, la Antena 3 CNN.

Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE

Luca Niculescu a fost pionul central al aderării României la OCDE, având un rol direct, constant și decisiv în toate etapele procesului.

Premierul desemnat susține că țara noastră a îndeplinit toate criteriile tehnice, fiind primul stat din cele opt aflate în proces de aderare la OCDE.

„Suntem înaintea altor ţări pe care poate le privim câteodată cu invidie, dar asta…

Citeste mai mult