Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că ministerul lucrează la faza de implementare a butonului roşu în unităţile de învăţământ, acesta fiind o modalitate prin care elevii, profesorii şi părinţii vor putea sesiza, într-o manieră anonimă, probleme legate de consumul de droguri şi de violenţă.
”Aţi diseminat pe scară largă în media ideea acelui buton roşu astfel încât să se poată face semnalări ale cazurilor de violenţă în diverse forme şi într-o variantă mai anonimă, ca să spun aşa. Suntem în fază de implementare, n-am făcut paşii acum, fiindcă suntem în faza de simulare la bacalaureat, aşteptăm să încheiem acest proces şi probabil că într-o săptămână, două vom avea şi efectiv ce înseamnă de fapt butonul roşu, dincolo de faptul că avem o idee generală că oamenii pot să sesizeze astfel de situaţii şi într-o manieră anonimă, adică şi profesorii, şi elevii, şi părinţii”, a declarat Daniel…































Lasă un comentariu