Președintele Klaus Iohannis a mers marți după-amiază în vizită la Spitalul Floreasca, la răniți în urma exploziei de la Crevedia, după aproape trei zile de la petrecerea incidentelor.
După ce i-a lăudat pe medici și pe pompierii care au intervenit, Iohannis a făcut referire și la alte tragedii petrecute în ultima vreme în România, arătându-se parcă mirat și, în mod cert, extrăgându-se pe sine din acest peisaj dezolant.
„Întrebarea pe care ne-o punem toți: De ce s-a ajuns aici, de ce nu s-a prevenit ce putea fi prevenit Instituțiile trebuie să caute explicații și a preveni cât de mult se poate preveni în viitor. Trebuie să vedem- a fost neglijență, ignoranță sau nu au fost bune procedurile sau cineva a încălcat clar legea? Nu pot să accept explicații degenul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. E greu de acceptat. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar aștept ca instituțiile vinovate să vină cu explicații, vinovații să primească…
Lasă un comentariu