Procesul de amalgamare voluntară a localităților din R. Moldova va fi simplificat. Parlamentul a votat, pe 9 aprilie, în prima lectură, amendamente ce permit noilor unități administrative să-și aleagă denumirile și elimină restricțiile privind distanța dintre localitățile ce vor să se unească, relatează EuropaLiberă.
Proiectul de modificări la legea adoptată în 2023 a fost prezentat de la tribuna Parlamentului de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, care menționat că amendamentele vin în urma consultărilor cu peste 4.000 de reprezentanți ai APL-urilor. Potrivit lui, aceștia au cerut în special debirocratizarea procesului de amalgamare.
Printre principalele schimbări se numără posibilitatea ca localitățile care decid să se unească să-și aleagă singure denumirea. În varianta anterioară a legii era prevăzut că aceasta se stabilește după denumirea unității administrative centrale.
De asemenea, este eliminată limita de cel…































Lasă un comentariu