Preşedinta USR, Elena Lasconi, a transmis luni că îi urează preşedintelui Donald Trump un mandat de succes şi speră că se va implica cu succes în găsirea unor soluţii la probleme care sunt şi ale României, în particular la agresiunea militară a Rusiei de pe teritoriul ucrainean.
”Astăzi începe un nou capitol în istoria Statelor Unite ale Americii, odată cu cel de-al doilea mandat al preşedintelui Donald Trump. E un capitol pe care eu îl aştept cu speranţă, chiar dacă alţii îl aşteaptă cu anxietate. Ceea ce contează pentru noi, ca români, este relaţia specială cu SUA – avem un parteneriat strategic, am fost şi suntem aliaţi loiali, iar America este pentru noi punctul de sprijin când vine vorba de securitatea noastră naţională”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
”Sunt sigură că va fi un mandat mult diferit de cel al preşedintelui Biden, iar peste patru ani multe lucruri vor fi diferite de cele de acum”, mai spune Lasconi.
…
Lasă un comentariu