Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, subliniind importanța educației, a șanselor egale și a unui mediu sigur pentru dezvoltarea fiecărui copil.
În mesajul publicat de 1 Iunie, șeful statului a evidențiat rolul copiilor în construirea viitorului României și a descris Palatul Cotroceni drept un spațiu al învățării prin joacă și al întâlnirilor care inspiră. Sute de copii au participat la activități organizate cu această ocazie, printre care ateliere educative, activități sportive și creative, sesiuni de lectură, spectacole de teatru și dezbateri civice.
„Copiii ne-au reamintit cât de important este să investim în educație, în șanse egale și într-un mediu sigur în care fiecare să își poată valorifica potențialul”, a transmis președintele.
Nicușor Dan a afirmat că Ziua Copilului reprezintă mai mult decât o simplă sărbătoare, fiind un angajament al…































Lasă un comentariu