Guvernul, reclamat la Comisia Europeană pentru ”listele negre”


Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) anunță că va sesiza Comisia Europeană (CE) și Organizația Internațională a Muncii (OIM) cu privire la ceea ce numește ”abuzurile grave” comise de Guvernul României împotriva angajaților din Aparatul de lucru al Executivului.

”Decizia FNSA vine după ce șeful Cancelariei, Mihai Jurcă, a cerut întocmirea unor liste nominale cu salariații care au participat la protestul organizat de FNSA și alte șase federații sindicale, în Piața Victoriei, din data de 15 septembrie 2025”, se arată într-un comunicat transmis de sindicaliști.

Potrivit acestora, acestea sunt ”liste negre”.

”Angajații din Aparatul de lucru al Guvernului au primit, mai exact, o adresă în care li se solicită:, vă rugăm să ne comunicați persoanele care au participat, din cadrul Cancelariei Prim-ministrului, la greva spontană organizată în data de 15.09.2025 de aparatul de lucru al Guvernului’. Aceasta…

Citeste mai mult