Proiectul de lege privind sistemul public de pensii îi sancţionează pe cei care sunt încă activi şi le creează nişte orizonturi de aşteptare false, singurii beneficiari reali ai acestei legi fiind cei aflaţi la pensie, a susținut, miercuri, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).
„Este o lege care îi sancţionează pe cei care sunt încă activi şi le creează nişte orizonturi de aşteptare false. Singurii care vor fi, să zic aşa, beneficiari în mod real a prevederilor acestei legi sunt cei care astăzi sunt în pensie, dar atrag atenţia şi atragem atenţia asupra următorului element. Aceste creşteri prevăzute, unele pentru noi sunt absolut inexplicabile. Deci nu mai discutăm de procente de genul 13,8%, 5,6% şi aşa mai departe, ci discutăm de procente cuprinse în toamna anului viitor între 45% şi 89%, deci nişte creşteri de pensii „wow”. Toate astea în opinia noastră nu sunt decât elemente cu caracter electoral…
Lasă un comentariu