Compania aeriană germană Lufthansa a fost amendată cu 4 milioane de dolari de către Departamentul de Transport al Statelor Unite (DOT), pentru acuzaţii de discriminare împotriva unui grup de pasageri evrei, transmite CNBC.
Marţi, autoritatea de reglementare a declarat că Lufthansa a interzis îmbarcarea unui număr de 128 de persoane care purtau haine tradiţionale evreieşti ortodoxe pe un zbor de legătură în Germania, în timp ce călătoreau din New York către Budapesta în mai 2022.
„Pe baza presupusului comportament necorespunzător al unor pasageri,” a precizat DOT, personalul Lufthansa „i-a tratat pe toţi ca un singur grup şi le-a refuzat îmbarcarea,” chiar dacă mulţi dintre pasageri nu se cunoşteau şi nu călătoreau împreună.
Unii pasageri din grup ar fi încălcat politica companiei aeriene privind purtarea măştilor. Într-un videoclip din acel moment, personalul Lufthansa a fost surprins spunând pasagerilor că „toată lumea trebuie să…































Lasă un comentariu