Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a precizat că nu vor fi cocedieri masive în instituţiile statului, dar că vor fi plecări voluntare.
Tanczos Barna a mai spus că mulţi angajaţi de la stat vor migra spre privat, unde vor putea face performanţă.
”Aş vrea să vă spun din fostul minister în care am lucrat, din Ministerul Mediului, acolo au fost începute deja demersurile pentru comasarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului cu agenţia responsabilă pentru ariile protejate. Ele se unesc, sunt deja procedurile pornite, instituţiile vor funcţiona împreună. În fiecare minister vom găsi instituţii similare. Eu nu spun că vor fi concediaţi (angajaţii – n.red), pentru că aceste proceduri durează câteva luni de zile şi în această perioadă vor fi foarte multe plecări naturale.
Deci sunt pe de o parte ieşirile naturale din sistem, cei cu plecările voluntare şi pensionările, plus acele persoane care văd că instituţia se…
Lasă un comentariu