Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, la Găneşti, că formaţiunea pe care o conduce este responsabilă pentru voturile comunităţii, că îşi doreşte revenirea la guvernare şi speră ca după alegerile parlamentare să se contureze o majoritate solidă pentru cel puţin patru ani.
„Orice formaţiune politică asta doreşte, nu este ceva rău, nu este ceva obscur. Când te prezinţi la alegeri, indiferent că dacă vorbim de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale, dorinţa este absolută, legitimă să ajungă în Executiv, să fii capabil ca primar, ca majoritate în Consiliul Local, Consiliul Judeţean, apoi în Parlament şi în Guvern să pui în valoare programul. Asta dorim şi noi, vom vedea spre sfârşitul anului care vor fi rezultatele alegerilor parlamentare. Dar, bineînţeles, avem de parcurs un drum lung şi sper că, după alegeri, vom reveni la guvernare, fiindcă am demonstrat când eram în Guvern, doi ani şi jumătate, că…
Lasă un comentariu