PNTMM: Ciucă, un exemplu negativ


În timp ce în România se adâncește criza forței de muncă și, prin urmare, crește importul de lucrători asiatici și africani, cu problemele și complicațiile sociale aferente, guvenarea PSD–PNL continuă politica absurdă a pensionărilor “speciale”, la vârste scandalos de mici, afirmă reprezentanții PNT-MM.

Într-un comunicat remis redacției cotidianul.ro, ei precizează:

„Ca urmare a unor legi strâmbe care lovesc în interesul național și sabotează principiul dreptății sociale, zeci de mii de români continuă să se pensioneze la 52, 50 sau 48 de ani. Fenomenul, extrem de nociv, se produce mai ales în domenii precum Justiție, Interne, Apărare, Servicii, care ar trebui să fie piloni de rezistență ai statului de drept din România.

Un exemplu negativ în acest sens îl constituie generalul Nicolae Ciucă, președintele Senatului României (omul numărul 2 în stat) și al Partidului Național Liberal, pensionat la 52 de ani deși, după cum…

Citeste mai mult