Poliţia din Berlin caută un leu care umblă…

Poliţia a avertizat joi populaţia de la periferia de sud-vest a Berlinului să rămână în case, întrucât în zonă este în libertate un animal sălbatic, cel mai probabil un leu, relateză Reuters.


O operaţiune a poliţiei care a început peste noapte, inclusiv cu participarea a două elicoptere, a fost extinsă în primele ore ale zilei de joi, în timp ce 100 de agenţi, cu puşti cu tranchilizante, caută animalul, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Brandenburg, landul care înconjoară capitala germană.

„În prezent, lucrăm pornind de la ipoteza că animalul este o leoaică”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt.

Zona de căutare acoperă în prezent municipalităţile Kleinmachnow şi Stahnsdorf din Brandenburg.

În cursul zilei de joi, poliţia din Berlin a transmis pe Twitter că zona aflată în alertă maximă includea periferia sudică a capitalei.

Biroul federal de protecţie civilă din Germania a emis un avertisment…

Citeste mai mult