Președinta Indiei, vizită istorică în România. Ce a discutat cu Nicușor Dan

După ceremonia oficială pe platoul Marinescu, președintele Nicușor Dan și președinta Indiei, Droupadi Murmu, au avut o discuție tête-à-tête, iar apoi au semnat mai multe documente de cooperare în domenii precum cercetare, educație sau economie. Anul viitor se împlinesc 80 de ani de relații bilaterale între România și India.

„E o onoare pentru mine să vă avem oaspete. Deşi relaţiile noastre diplomatice au aproape 80 de ani, e prima oară după 30 de ani când un şef de stat indian vine în România, deci vizita dumneavoastră este, aş spune, istorică”, a spus președintele.

Acordul de liber schimb

Atât Nicușor Dan, cât și Droupadi Murmu, au salutat intrarea în vigoare a acordului de liber schimb între UE și India. Acesta a fost semnat în ianuarie 2026.

Avem un parteneriat vechi, care n-a fost pus niciodată în discuţie. Avem, însă, o mare oportunitate în faţa noastră, mai ales în zona economică, şi am susţinut, şi suntem foarte…

Citeste mai mult