UPDATE Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîhal a fost primit, vineri, la Palatul Victoria, de premierul Marcel Ciolacu.
După întâlnire, Marcel Ciolacu a anunțat: „Am stabilit împreună o ţintă ambiţioasă – dublarea în perioada următoare a volumului tranzitului de cereale ucrainene prin România, de la 2 milioane tone/lună acum, la 4 milioane tone/lună. În acest sens, ne vom concentra eforturile spre dezvoltarea capacităţilor şi coridoarelor deja existente – în primul rând a Canalului Sulina şi a Portului Constanţa”.
„Salut prezenţa astăzi, la Bucureşti, a prim-ministrului Ucrainei, domnul Denys Shmyhal. Mă bucur să ne vedem la scurt timp după convorbirea telefonică pe care am avut-o la 27 iunie imediat după preluarea mandatului de Prim-ministru al României. Aşa cum am transmis şi atunci, i-am spus şi astăzi domnului prim-ministru că eu şi Guvernul pe care îl conduc vom continua să acordăm sprijin deplin şi consistent pentru…
Lasă un comentariu