Primarul din Arad confundă o trupă cu o firmă


Una a vrut, alta i-a ieșit. Primarul din Arad a sperat la aplauze și la o baie de mulțime cu prilejul Festivalului Berii care are loc în localitate. Doar că socoteala de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din târg. Imediat ce și-a început discursul, au început si huiduielile.

Degeaba a încercat să dreagă busuiocul edilul și să spună despre aniversarea a 75 de ani de la înființarea Filarmonicii Arad. Nu a reușit să potolească fluierăturile. Iar când a băgat în discuție „formația Cargus“  (!!!) în loc de Cargo, hărmălaia s-a generalizat. Ce mi-e Bucharest, ce mi-e Budapest!

Și nu a fost o întamplare, fiindcă edilul a rostit de două ori Cargus (firmă de transport) în loc de Cargo.

Se pare că după ce a realizat sau i  s-a spus de greșeala comisă, edilul a plecat vijelios.