Unul dintre cei trei judecători argentinieni care conduceau procesul celor şapte membri ai echipei medicale a lui Diego Maradona, acuzaţi de omucidere din neglijenţă în cazul morţii starului fotbalului în 2020, s-a retras marţi din caz, pe fondul unor acuzaţii de încălcare a eticii, lăsând viitorul procedurii incert.
Judecătoarea Julieta Makintach s-a retras din caz după ce, în ultimele zile, au apărut înregistrări video în care apare intervievată de o echipă de filmare ca parte a unui documentar pe coridoarele tribunalului din Buenos Aires şi în biroul său. Regulile Curţii interzic astfel de interviuri care implică un judecător în mijlocul unui proces.
Procesul a început pe 11 martie în ţara sud-americană în care câştigătorul Cupei Mondiale este o figură venerată. Inculpaţii au negat acuzaţiile de „omucidere simplă cu intenţie eventuală” în tratamentul lui Maradona. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia ar putea primi…































Lasă un comentariu