Warren Buffett critică politicile comerciale ale lui Trump, fără să-i pronunțe numele

Warren Buffett a lansat sâmbătă critici la adresa politicii comerciale dure promovate de administraţia Trump, fără a-l menţiona direct pe preşedinte, afirmând că impunerea de tarife punitive la nivel global este „o mare greşeală”.

„Comerţul nu ar trebui să fie o armă. Statele Unite au câştigat. Am devenit o ţară incredibil de importantă, pornind de la zero acum 250 de ani. Nu a mai existat ceva asemănător”, a declarat Buffett în cadrul adunării anuale a acţionarilor Berkshire Hathaway, relatează CNBC.

El a continuat: „E o mare greşeală, în opinia mea, să ai şapte miliarde şi jumătate de oameni care nu te plac prea mult, iar tu, cu 300 de milioane de cetăţeni, să te lauzi cu cât de bine o duci. Nu cred că este corect şi nici înţelept”.

Comentariile sale, cele mai directe de până acum legate de tarife, vin după ce Casa Albă a impus luna trecută cele mai ridicate taxe vamale din ultimele generaţii, stârnind volatilitate…

Citeste mai mult